Jose Saramago – Intermintentele mortii

1. „Nu e de competenta mea sa judec astfel de lucruri, eminenta, faptul de a trai cu propriile mele greseli deja imi da destula bataie de cap.”

2. „filosofia are tot atata nevoie de moarte cat au si religiile, daca filosofam o facem pentru ca stim ca vom muri, asa cum a spus monsieur de montaigne, a filosofa inseamna a sti sa mori.”

3. „Cand e vorba de cuvinte, oricata grija am avea, niciodata nu e suficienta, se razgandesc si ele, mai rau ca oamenii.”

4. „Pentru ca fiecare dintre voi are propria sa moarte, o poarta cu sine intr-un loc secret de cand s-a nascut, ea ii apartine, tu ii apartii.”

5. „Realmente, nu exista nimic pe lume mai gol decat un schelet. In viata umbla de doua ori imbracat, mai intai cu carnea cu care se acopera, apoi, daca nu le-a scos ca sa se scalde, sau pentru activitati mai desfatatoare, cu hainele cu care numitei carni ii place sa se acopere.”

Recenzie Intermitentele mortii

Jose Saramago – Eseu despre orbire

1. „Pe toti dracii, orbirea nu se ia, Nici moartea nu se ia, dar murim cu totii.”

2. ‚Toti avem momente de slabiciune, noroc ca putem plange, plansul e de multe ori o salvare, sunt clipe cand am muri, daca n-am plange.”

3. „Orbirea nu e totuna cu moartea, Da, dar moartea e totuna cu orbirea,”

4. „[…] era patru dupa-amiaza, desi in realitate, ceasului putin ii pasa, merge de la unu la douasprezece, restul sunt ideile oamenilor.”

5. „[…] nu voia totusi sa isi trezeasca sotul si sa-i observe absenta la timp ca s-o intrebe Unde te duci, intrebare pe care probabil barbatii o pun cel mai des nevestelor lor, cealalta este Unde ai fost.”

6. „[…] evident, nu numai glasul sangelui n-are nevoie de ochi, dragostea care se zice ca e oarba, are si ea un cuvant de spus.”

7. „[…] e de necrezut cata puetere are forta animalica a sexului, orbeste mirosul, simtul cel mai delicat, unii teologi chiar afirma, desi nu chiar cu aceste cuvinte, ca pentru a trai rezonabil in infern, cel mai greu de suportat e mirosul de acolo.”

8. „Dar cand e necesar sa ucizi, se intreba mergand spre hol, si isi raspunse tot ea, Cand e deja mort ceea ce e inca viu.”

9. „Ochii, ochii propriu-zisi n-au nici o expresie, nici macar cand au fost smulsi, sunt doua bile inerte, pleoapele, genele si sprancenele trebuie sa se ocupe de diversele elocvente si retorici vizuale, insa faima le revine ochilor.”

10. „[…[ adevarul si greseala sunt numai doua moduri diferite de a intelege relatia noastra cu ceilalti, nu pe cea pe care o avem cu noi insine, in asta nu ne putem increde.”

11. „Asa sunt cuvintele, ascund multe, se unesc unele cu altele, dau impresia ca nu stiu unde vor sa mearga, dar deodata, din pricina a doua sau trei vorbe, sau patru care apar brusc, simple in ele insele, un pronume personal, un adverb, un verb, un adjectiv, si iata ca emotia urca irezistibila la suprafata pielii si a ochilor, straicand masura sentimentelor, uneori nu mai rezista nervii, au indurat multe, au indurat totul, parca purtau o armura, s-ar spune.”

12. „Orbii n-au nevoie de nume, eu sunt vocea pe care o am, restul n-are importanta.”

13. „Nu poti sa stii niciodata dinainte de ce sunt oamenii capabili, e nevoie sa astepti, sa lasi timpul sa lucreze, timpul e cel care porunceste, timpul e partenerul care joaca de cealalta parte a mesei, si are in mana toate cartile din pachet, noua ne revine sa inventam jocurile cu viata, a noastra,”.

Recenzie Eseu despre orbire