Ernesto Sabato – Inainte de tacere

1. „Cand oamenii ma opresc pe strada, in piata sau in tren, ca sa ma intrebe ce carti trebuie citite, intotdeauna le spun: „Cititi ceea ce va pasioneaza, va fi singurul lucru care va va ajuta sa suportati existenta.””

2. „Cand dragostea este deja nerostita, iar vechile rani raman fara alinare, descoperim ultima singuratate: aceea a indragostitului fara iubita, a copiilor fara parinti, a tatalui fara copii.”

3. „Pe masura ce ne apropiem de moarte, ne inclinam spre pamant. Dar nu spre pamant, in general, ci spre acea bucatica infima, dar atat de iubita, bucatica atat de draga in care s-a petrecut copilaria noastra.”

4. „Scriitorul trebuie sa fie un martor incoruptibil al timpului sau, cu curajul de a spune adevarul si de a se ridica impotriva autoritatii oficiale care, orbita de interesele proprii, pierde din vedere sacralitatea fiintei umane. El trebuie sa se pregateasca pentru a-si asuma ceea ce etimologia cuvantului martor ii arata: martiriul. Anevoios este drumul care il asteapta: cei puternici il vor califica drept comunist pentru ca pretinde dreptate pentru cei sarmani si infometati; comunistii il vor eticheta drept reactionar pentru ca reclama libertate si respect pentru persoana. In aceasta teribila dualitate va trai sfasiat si indurerat, dar va trebui sa se apere cu dintii si cu unghiile.”

5. „Despre vis se poate spune orice, mai putin ca e minciuna.”

6. „Atat de departe de Argentina adolescentei mele, cu universitati extraordinare, care au dat lumii mari oameni, dar care astazi este o palida ramasita a unui castel minunat.”

7. „ Asta m-a facut sa ma gandesc la ce se intampla: o lume care parea sa se indrepte spre propria dezintegrare, in timp ce viata ne privea cu ochii deschisi, flamanzi de atata umanitate.”

8. „Preabusirea omului intr-o realitate in care birocratia si puterea au luat locul metafizicii si zeilor. Pierdut intr-o lume de tuneluri si coridoare, scurtaturi si rascruci, intre peisaje intunecate si colturi obscure, omul tremura in fata inexistentei vreunui scop si a esecului oricarei comunicari.”

9. „Fiindu-mi impsibil sa-l reinvii pe Jorge, m-am cufundat in religie, in parapsihologie, in ezoterisme, dar nu l-am cautat pe Dumnezeu ca pe o afirmatie sau ca pe o negatie, ci ca pe o persoana care sa ma salveze, care sa ma ia de mana ca pe un copil suferind. Ceea ce inainte citisem cu judecata critica, acum absorbeam ca un insetat.”

10. „In tineretea mea, in mai multe ocazii, am avut tentatia sinuciderii, dar m-am salvat prin intelegerea suferintei celor care s-ar fi intristat din cauza mortii mele. Mereu va exista cineva pentru care absenta noastra ar fi ireparabila: o mama, un tata, un frate; oricine ar fi, oricat de indepartat; un prieten drag, chiar si un caine.”

Recenzie Inainte de tacere

Bernard Schlink – Cititorul

1. „Ce pline de vraja sunt perioadele de boala in copilarie si in adolescenta! Lumea din afara, din libertate, din curte, din gradina sau de pe strada patrunde in camera bolnavului doar ca un zgomot surd. Inauntru creste lumea povestilor si a fapturilor despre care citeste bolnavul. Febra, care slabeste simtul realităţii, ascutind in schimb fantezia, face din camera de suferinta un spatiu nou, in egala masura familiar si strain; in cutele perdelei si in desenul tapetului, monstrii isi arata mutrele grotesti, iar scaunele, mesele, rafturile si dulapul devin o aglomerare de munti, de cladiri sau corabii, cand foarte aproape incat le-ai putea atinge cu mana, cand la o enorma departare. Bataile ceasului din clopotnita, huruitul motorului vreunui automobil care trece intamplator, luminand cu farurile peretii si tavanul, insotesc bolnavul in orele lungi din noapte. Sunt ore fara somn, dar nu de insomnie, nu ore ale unei lipse, ci ore ale preaplinului. Dorinte, amintiri, spaime si bucurii compun labirinturi in care bolnavul se pierde, se regaseste si se pierde din nou. Sunt ore in care totul devine posibil, atat binele cat si raul.”

2. „Dar fuga inseamna nu numai sa pleci, ci si sa ajungi undeva. Iar trecutul in care soseam eu, ca istoric al dreptului, nu era mai lipsit de viata ca prezentul. Plenitudinea trecutului nu era doar contemplare, cum ar putea crede probabil cineva care priveste din afara, in timp ce prezentul inseamna participare. Sa te ocupi de istorie inseamna sa arunci poduri intre trecut si prezent si sa analizezi ambele perspective.”

3. „Citisem in toti anii aceia tot ce gasisem despre analfabetism. Imi era cunoscuta neajutorarea din viata de zi cu zi la gasirea unei strazi, a unei adrese sau la alegerea unui alt fel de mancare intr-un restaurant, teama cu care analfabetul urmeaza doar modelele prestabilite si actiunile de rutina verificate, energia de care are nevoie ca sa isi camufleze nestiinta de carte, neputinta care il tine de viata propriu-zisa. Analfabetismul inseamna marginalitate. Prin faptul ca avusese curajul sa invete sa scrie si sa citeasca, Hanna a facut pasul hotarator de la starea de subordonare la descoperirea constiintei de sine.”

4. „Cand ai pierdut timpul propice, cand ti se refuza ori ti s-a refuzat vreme indelungata un lucru, el vine prea tarziu, chiar daca, de fapt, castigandu-l cu multa truda, il primesti cu bucurie. Ori nu exista „prea tarziu”, ci doar „tarziu”, si mai bine „tarziu” decat „niciodata”? Nu stiu.”

5. „Am fost uluit cata literatura mai veche se poate citi intr-adevar de parca ar fi actuala, iar cine nu are habar de istorie poate cu atat mai mult sa vada in modul de existenta din timpurile trecute pur si simplu modul de existenta al unor spatii mai indepartate.”

Recenzie Cititorul

Denis Diderot – Nepotul lui Rameau

1. „Cel care e văzut mereu singur, stând gânditor pe banca lui d’Argenson, sunt eu. Vorbesc cu mine însumi despre politică, despre dragoste, despre arta literară sau despre filozofie; şi dau frâu liber minţii, în toată nestăvilirea ei; o las în voie să urmărească primul gând, cuminte sau zănatic, care-mi trece prin cap, aşa cum îi vedem făcând pe tinerii noştri dezmăţaţi care urmăresc prin aleea Foy vreo curtezană cu aer uşuratic, cu faţa surâzătoare, cu ochii vii, cu nasul în vânt, părăsind-o apoi ca să urmărească alta, legându-se de toate şi nerămânând cu nici una. Gândurile sânt fetişcanele mele desfrânate.”

2. „Asta e spre fericirea lui, dar e totodată şi ceea ce îmi place mai mult la oamenii de geniu. Nu sunt buni decât pentru un singur lucru, şi atâta tot; habar n-au ce înseamnă să fie cetăţeni, taţi, mame, fraţi, rude, prieteni. Fie vorba între noi, e bine să le semeni din toate punctele de vedere, numai că nu e de dorit să fie prea mulţi ca ei pe lume. De oameni e nevoie, dar de oameni geniali nu-i nevoie deloc; nu, pe legea mea, nu-i nici o nevoie.”

3. „Dacă minciuna poate folosi o clipă, în cele din urmă ea devine neapărat vătămătoare; iar adevărul, dimpotrivă, devine neapărat folositor până la urmă, cu toate că se poate întâmpla să vatăme la un moment dat.”

4. „E nespus de greu să fii cerşetor, când există atâţia neghiobi înstăriţi, pe socoteala cărora se poate trăi. Şi apoi, sila de tine însuţi este de nesuferit.”

5. „În natură, toate speciile se mănâncă una pe alta; în societate, toate stările se sfâşie una pe alta. Ne facem dreptate unii altora, fără ca legea să se amestece.”

6. „Şi, cu toate astea, văd nenumăraţi oameni cumsecade care nu sunt deloc fericiţi şi nenumăraţi oameni fericiţi care nu sânt deloc cumsecade.”

7. „Şi fiindcă pot să-mi câştig fericirea prin vicii înnăscute, dobândite fără muncă, păstrate fără sforţări, potrivite cu moravurile naţiei mele, pe placul celor care mă ocrotesc şi mai asemănătoare cu micile lor nevoi personale decât virtuţile care i-ar stingheri acuzându-i de dimineaţă până seara, ar fi ciudat să încep să mă frământ ca un suflet blestemat, să mă schimonosesc şi să mă fac altul decât sunt. Ar fi ciudat să plămădesc o fire care-mi e străină; ar fi ciudat să-mi caut însuşiri – hai să zicem demne de toată stima, ca să nu mai lungim vorba –, însuşiri a căror dobândire şi punere în practică m-ar costa mult de tot şi nu m-ar duce la nimic, ba poate chiar la mai rău decât nimic, făcându-i de batjocură pe bogătaşii pe lângă care cerşetorii de teapa mea încearcă să trăiască. Virtutea e lăudată, dar în schimb e urâtă şi fugi de ea, fiindcă te îngheaţă cu răceala ei, iar în lumea asta e bine să trăieşti mai la căldură. Şi-apoi aş deveni morocănos; de ce-ţi închipui oare că vezi, adeseori, cum cei cucernici sunt aspri, supărăcioşi şi neprietenoşi!? Fiindcă şi-au luat în spinare o sarcină care nu li se potriveşte; ei suferă şi, când suferi, îi faci şi pe alţii să sufere; un asemenea lucru nu-mi convine nici mie, nici ocrotitorilor mei; trebuie să fiu vesel, să ştiu să mă plec, să fiu glumeţ, bufon, caraghios. Virtutea se cere respectată, iar respectul e stânjenitor; virtutea se cere admirată şi nu e prea distractiv să tot admiri. Eu am de-a face cu oameni care se plictisesc şi trebuie să-i fac să râdă. Iar pentru că numai caraghiosul şi nebunul îi fac pe oameni să râdă, trebuie să fiu caraghios şi nebun, şi dacă natura nu m-ar fi făcut aşa, cel mai simplu lucru ar fi să par că sunt. Din fericire, nu-i nevoie să mă prefac; există şi aşa destui prefăcuţi, de toate soiurile, chiar dacă nu-i mai punem la socoteală pe cei care se prefac faţă de ei înşişi.”

8. „Iar prietenul Rameau, dacă s-ar apuca într-o bună zi să arate dispreţ pentru bogăţie, pentru femei, pentru traiul bun, pentru trândăvie; dacă s-ar apuca să facă pe virtuosul, ce-ar fi atunci? Un ipocrit. Rameau trebuie să fie ceea ce este, adică un tâlhar fericit printre tâlharii bogaţi, şi nu un fanfaron al virtuţii ori un virtuos silit să-şi ronţăie coaja de pâine singur sau printre calici. Şi-apoi, ca să-ţi vorbesc deschis, nu mă împac defel cu fericirea dumitale netulburată, nici cu aceea a câtorva visători de teapa dumitale.”

9. „Viciul nu-l vatămă pe om decât din când în când; manifestările viciului însă te lovesc la orice pas. Poate că e mult mai bine să fii obraznic decât să ai înfăţişarea unui obraznic; obraznicul din fire nu insultă decât din când în când, cel cu înfăţişare de obraznic insultă fără răgaz.”

10. „Aşa suntem toţi: ţinem minte numai cuvintele pe care credem că le înţelegem, din pricină că le întrebuinţăm adesea şi le folosim exact; iar în cap n-avem decât noţiuni nedesluşite.”

Recenzie Nepotul lui Rameau

Paulo Coelho – Zahir

1.„Mult dorita stabilitate e insotita de o adanca plictiseala.”

2. „Fanatismul e singura idee care nu inceteaza niciodata sa atate sufletul omenesc.”

3. „Fiinta omeneasca are doua mari probleme:prima e sa stii cand sa incepi si a doua,cand sa te opresti!”

4. „Nimeni nu trebuie sa se intrebe: de ce sunt nefericit? Intrebarea asta inchide in ea virusul distrugerii complete.Daca ne intrebam asa ceva,vom dori sa aflam ce ne face fericiti.Daca ce ne face fericiti e diferit de ceea ce traim,fie ne schimbam dintr-o data,fie devenim si mai nefericiti.”

5. „Lucrurile importante raman intotdeauna-cele care dispar sunt lucrurile pe care le credeam importante,dar care sunt inutile!”

6. „Nu sufar din cauza greutatilor traite,cred ca ele m-au ajutat sa fiu cine sunt acum.”

7. „Apropierea de moarte ne ajuta intotdeauna sa traim mai bine.”

8. „Intrebarile fundamentale ale vietii nu vor primi niciodata raspuns;dar si asa,putem merge mai departe.”

9. „Dragostea este o boala de care nimeni nu vrea sa scape.Cine a fost contaminat de ea nu vrea sa se faca bine,si cine sufera nu vrea sa fie vindecat.”

10. „Inima mea este in slujba mea si a lui Dumnezeu,nu in slujba altora!”

Contributie: keke

George Orwell – Ferma animalelor

1. „Snowball (n.m.: porc) se ocupa, de asemenea, cu organizarea celorlalte animale in ceea ce el numea Comitete de Animale. La acest lucru era efectiv neobosit: asa s-au constituit Comitetul pentru Productia de Oua la gaini, Liga Cozilor Curate la vaci, Comitetul de Reeducare a Tovarasilor Salbatici – al carui obiectiv era sa domesticeasca sobolanii si iepurii de camp -,  Miscarea pentru o Lana Mai Alba la oi si multe altele, pe langa initierea unor cursuri de alfabetizare.  In linii mari, aceste proiecte s-au dovedit niste esecuri.”

2. „Pisica (n.m.: care mereu se echiva de la munca)  s-a inscris in Comitetul de Reeducare si s-a aratat foarte activa o vreme. Intr-o zi, cineva a vazut-o stand pe un acoperis si vorbind unor vrabii care se tineau insa la o distanta sigura de ea: le spunea ca toate animalele erau de acum tovarase si ca orice vrabie, daca ar fi dorit, putea sa vina sa se aseze pe laba ei; dar vrabiile, cum-necum, au pastrat distanta.”

3. „S-a descoperit, de asemenea, ca animalele mai proaste, cum erau oile, gainile si ratele, nu fusesera in stare sa invete pe dinafara nici macar cele Sapte Precepte. Dupa multa gandire, Snowball a declarat ca Preceptele puteau fi reduse, intr-adevar, la o singura lozinca si anume: PATRU PICIOARE BINE, DOUA PICIOARE RAU! (…) Dupa ce a fost invatata pe dinafara, oile au dovedit o mare inclinatie pentru aceasta lozinca; ori de cate ori stateau intinse pe camp, odata incepeau toate sa behaie “Patru picioare bine, doua picioare rau! Patru picioare bine, doua picioare rau!” – si o tineau tot asa ore intregi, fara sa oboseasca deloc.”

4. „Boxer (n.m.: calul), care acum avusese timp sa cugete la aceste lucruri, a exprimat sentimentul general, zicand:  – Daca Tovarasul Napoleon spune asa, inseamna ca asa este – si, de atunci inainte, a adoptat si lozinca “Napoleon are intotdeauna dreptate.”, in plus fata de deviza lui personala “Am sa muncesc mai mult.”.”

5. „Un porc mergea pe piciorele din spate.(…) Dupa alte cateva momente, pe usa casei a iesit un lung sir de porci, toti mergand pe picioarele dinapoi. (…) Dar, exact in momentul acela, ca la un semnal, toate oile au izbucnit cu o behaiala asurzitoare: – Patru picioare bine, doua picioare mai bine! Patru picioare bine, doua picioare mai bine! Timp de cinci minute, oile au tinut-o asa, fara intrerupere.”

Contributie : Alina

Recenzie Ferma animalelor