Pascal Bruckner – Luni de fiere

1. „Nu râde de autobuz: nu există un loc de elecţiune pentru o dragoste la prim a vedere. Chiar şi o cutie pe roţi poate deveni anticamera paradisului atunci când crezi în hazard.”

2. „Cum să eviţi primele cuvinte veşnic aceleaşi, cum să te arăţi în acelaşi timp delicat, original, seducător, ispititor? Întrebare gravă care fu, presupun, cea a Diavolului în ultim a seară a Facerii.”

3. „Ai remarcat, domnule, că femeile îi doresc mai ales pe bărbaţii bine, însoţiţi? O persoană frumoasă lângă ei le dă îndată o valoare incomparabilă, chiar dacă sunt urâţi sau dizgraţioşi. E ceea ce a simţit Rebecca văzându-te cu prietena dumitale.”

4. „Ştii că, dezbrăcându-se, bărbaţii si femeile îşi pierd deseori graţia de care au dat dovadă îmbrăcaţi: nuditatea este un veşmânt prost croit în care înoată încurcaţi.”

5, „Despărţirea este o anticipare a rupturii pentru că ne obişnuieşte cu ideea că poţi trăi fără celălalt.”

6. „A iubi înseamnă să-i dau celuilalt, cu propriul meu consimţământ, o putere infinită asupra mea. Cum de putusem contribui la propria mea servitute?”

7. „De fiinţa care ne este cea mai dragă ne temem cel mai mult. Iar gelozia este doar o formă a imaginaţiei terorizate care transformă în certitudine cea mai mică bănuială.”

8. „Dragostea înseamnă evident două solitudini care se împerechează ca să creeze o neînţelegere. Există însă neînţelegere mai seducătoare? Iar adevărata înţelepciune nu rezidă oare într-o capacitate neîncetată de a te îndrăgosti din nou? Începutul unei legături Îşi imprimă stilul asupra a tot ceea ce va urma: clipă magică asupra căreia vorbele amanţilor vor reveni neostoit pentru a povesti până la tocire dulceaţa primelor zile. De fapt, primul contact se află de partea speranţei, el repune pe linia de plutire visul nebunesc al unei iubiri autentice, definitive. Iată de ce există întâlniri prea frumoase care ucid sentimentul, întâlniri banale care emit o judecată prematură asupra josniciei relaţiilor, altele în sfârşit purtătoare de exigenţe cărora amanţii nu li se pot sustrage fără să decadă.”

9. „Existenţa comună secreta încredere şi linişte. Momente unice care nu se povestesc: căci fericirea are o poveste care nu este povestea obişnuită; ea este confuzia memoriei cu uitarea: amintiri ale unor episoade atât de dense încât sunt şterse de însăşi perfecţiunea lor, încremenite într-o estompare veşnică.”

10. „Perversiunea nu este forma bestială a erotismului ci partea sa civilizată: copulaţia este demnă de animal, numai devianţa este umană, im punând o măsură barbariei organelor, şi construieşte o artă complexă altoită pe o natură simplistă. In perverşi există un artist, un artist care-şi împarte domeniul cu un preot într-o aceeaşi fervoare pentru artificiu.”

11. „Astăzi, iubirile noastre mor de saţietate înainte chiar de a fi cunoscut foamea. Iată de ce amanţii sunt atât de trişti: ştiu că n-au alt duşman decât pe ei înşişi, că sunt în acelaşi timp izvorul şi secătuirea unirii lor. Pe cine să acuzi, vai, dacă nu “pe noi doi” şi ce amărăciune e mai mare decât să-I ucizi pe cel pe care-l adori prin simplul fapt de a fi împreună?”

12. „De fapt mă plictiseam de moarte cu ea. Iar plictisul este un tovarăş pe care nu-l suporţi decât în singurătate: pentru că nu vrei martori în acele clipe blestemate, de frică să nu capeţi de Ia ei o imagine infamantă.”

13. „Ce este un cuplu? Renunţarea la existenţă în schimbul siguranţei, chipul fără atracţie al dragostei legitime. Acest spaţiu închis le banalizează şi pe fiinţele cele mai puţin dotate pentru banalitate, le îngreuiază pe cele mai mercuriale.”

14. „Astăzi, tragedia nu se mai abate asupra oamenilor din blestem, ea se naşte din stângăcia lor. Cazi în nenorocire gafând, printr-o suită de gigantici paşi greşiţi. Dramele noastre nu sunt doar dureroase: ele suferă de handicapul suplimentar de a fi ridicole. Nu mai avem nici măcar scuza fatalităţii.”

15. „Sunt victorii-care duc la un impas tot aşa cum sunt înfrângeri care deschid căi noi.”

16. „O ştii sau n-o ştii: există o tradiţie a durerii feminine, în jurul femeilor părăsite se formează îndată o solidaritate;”

17. „Sentimentul este ceva ce se poate pierde ca un ceas, epuiza încet ca un cont în bancă şi regăsi ca o pălărie.”

Ernesto Sabato – Inainte de tacere

1. „Cand oamenii ma opresc pe strada, in piata sau in tren, ca sa ma intrebe ce carti trebuie citite, intotdeauna le spun: „Cititi ceea ce va pasioneaza, va fi singurul lucru care va va ajuta sa suportati existenta.””

2. „Cand dragostea este deja nerostita, iar vechile rani raman fara alinare, descoperim ultima singuratate: aceea a indragostitului fara iubita, a copiilor fara parinti, a tatalui fara copii.”

3. „Pe masura ce ne apropiem de moarte, ne inclinam spre pamant. Dar nu spre pamant, in general, ci spre acea bucatica infima, dar atat de iubita, bucatica atat de draga in care s-a petrecut copilaria noastra.”

4. „Scriitorul trebuie sa fie un martor incoruptibil al timpului sau, cu curajul de a spune adevarul si de a se ridica impotriva autoritatii oficiale care, orbita de interesele proprii, pierde din vedere sacralitatea fiintei umane. El trebuie sa se pregateasca pentru a-si asuma ceea ce etimologia cuvantului martor ii arata: martiriul. Anevoios este drumul care il asteapta: cei puternici il vor califica drept comunist pentru ca pretinde dreptate pentru cei sarmani si infometati; comunistii il vor eticheta drept reactionar pentru ca reclama libertate si respect pentru persoana. In aceasta teribila dualitate va trai sfasiat si indurerat, dar va trebui sa se apere cu dintii si cu unghiile.”

5. „Despre vis se poate spune orice, mai putin ca e minciuna.”

6. „Atat de departe de Argentina adolescentei mele, cu universitati extraordinare, care au dat lumii mari oameni, dar care astazi este o palida ramasita a unui castel minunat.”

7. „ Asta m-a facut sa ma gandesc la ce se intampla: o lume care parea sa se indrepte spre propria dezintegrare, in timp ce viata ne privea cu ochii deschisi, flamanzi de atata umanitate.”

8. „Preabusirea omului intr-o realitate in care birocratia si puterea au luat locul metafizicii si zeilor. Pierdut intr-o lume de tuneluri si coridoare, scurtaturi si rascruci, intre peisaje intunecate si colturi obscure, omul tremura in fata inexistentei vreunui scop si a esecului oricarei comunicari.”

9. „Fiindu-mi impsibil sa-l reinvii pe Jorge, m-am cufundat in religie, in parapsihologie, in ezoterisme, dar nu l-am cautat pe Dumnezeu ca pe o afirmatie sau ca pe o negatie, ci ca pe o persoana care sa ma salveze, care sa ma ia de mana ca pe un copil suferind. Ceea ce inainte citisem cu judecata critica, acum absorbeam ca un insetat.”

10. „In tineretea mea, in mai multe ocazii, am avut tentatia sinuciderii, dar m-am salvat prin intelegerea suferintei celor care s-ar fi intristat din cauza mortii mele. Mereu va exista cineva pentru care absenta noastra ar fi ireparabila: o mama, un tata, un frate; oricine ar fi, oricat de indepartat; un prieten drag, chiar si un caine.”

Bernard Schlink – Cititorul

1. „Ce pline de vraja sunt perioadele de boala in copilarie si in adolescenta! Lumea din afara, din libertate, din curte, din gradina sau de pe strada patrunde in camera bolnavului doar ca un zgomot surd. Inauntru creste lumea povestilor si a fapturilor despre care citeste bolnavul. Febra, care slabeste simtul realităţii, ascutind in schimb fantezia, face din camera de suferinta un spatiu nou, in egala masura familiar si strain; in cutele perdelei si in desenul tapetului, monstrii isi arata mutrele grotesti, iar scaunele, mesele, rafturile si dulapul devin o aglomerare de munti, de cladiri sau corabii, cand foarte aproape incat le-ai putea atinge cu mana, cand la o enorma departare. Bataile ceasului din clopotnita, huruitul motorului vreunui automobil care trece intamplator, luminand cu farurile peretii si tavanul, insotesc bolnavul in orele lungi din noapte. Sunt ore fara somn, dar nu de insomnie, nu ore ale unei lipse, ci ore ale preaplinului. Dorinte, amintiri, spaime si bucurii compun labirinturi in care bolnavul se pierde, se regaseste si se pierde din nou. Sunt ore in care totul devine posibil, atat binele cat si raul.”

2. „Dar fuga inseamna nu numai sa pleci, ci si sa ajungi undeva. Iar trecutul in care soseam eu, ca istoric al dreptului, nu era mai lipsit de viata ca prezentul. Plenitudinea trecutului nu era doar contemplare, cum ar putea crede probabil cineva care priveste din afara, in timp ce prezentul inseamna participare. Sa te ocupi de istorie inseamna sa arunci poduri intre trecut si prezent si sa analizezi ambele perspective.”

3. „Citisem in toti anii aceia tot ce gasisem despre analfabetism. Imi era cunoscuta neajutorarea din viata de zi cu zi la gasirea unei strazi, a unei adrese sau la alegerea unui alt fel de mancare intr-un restaurant, teama cu care analfabetul urmeaza doar modelele prestabilite si actiunile de rutina verificate, energia de care are nevoie ca sa isi camufleze nestiinta de carte, neputinta care il tine de viata propriu-zisa. Analfabetismul inseamna marginalitate. Prin faptul ca avusese curajul sa invete sa scrie si sa citeasca, Hanna a facut pasul hotarator de la starea de subordonare la descoperirea constiintei de sine.”

4. „Cand ai pierdut timpul propice, cand ti se refuza ori ti s-a refuzat vreme indelungata un lucru, el vine prea tarziu, chiar daca, de fapt, castigandu-l cu multa truda, il primesti cu bucurie. Ori nu exista „prea tarziu”, ci doar „tarziu”, si mai bine „tarziu” decat „niciodata”? Nu stiu.”

5. „Am fost uluit cata literatura mai veche se poate citi intr-adevar de parca ar fi actuala, iar cine nu are habar de istorie poate cu atat mai mult sa vada in modul de existenta din timpurile trecute pur si simplu modul de existenta al unor spatii mai indepartate.”